Viața pe lângă calea ferată în Tanzania

Calea ferată centrală tanzaniană (Tanzanian Central Railway) merge din Kigoma până în Dar es Salaam (și înapoi), ceea ce înseamnă că trece prin centrul Tanzaniei (din vest în est și-napoi) în vreo două zile. Circulă de două ori pe săptămână; din Kigoma pleacă mereu joia și duminica la 4 după-masa. Noi ne-am urcat în trenul de duminică.

TAZARA merge din Dar es Salaam (Tanzania) până-n Kapiri Mposhi (Zambia) tot în vreo 48 de ore. Circulă tot de două ori pe săptămână, din Dar es Salaam pleacă mereu marțea și vinerea.

N-am vrut să mergem înapoi până-n Dar es Salaam din Kigoma, dar am vrut să găsim o variant să luăm TAZARA până-n Zambia. După ce ne-am uitat un pic la hartă, ni s-a părut că cea mai bună variantă ar fi să ne dăm jos în Morogoro (nu știu sigur dacă e, într-adevăr, cea mai bună variantă, e singura pe care-am încercat-o). Biletul de clasa întâi din Kigoma până-n Morogoro a fost 60,500 de șilingi tanzanieni (nu mai erau bilete la clasa a doua). Când am cumpărat biletul, n-am știut sigur la ce oră o să ajungem în Morogoro. S-a dovedit a fi 3 sau 4 de dimineață (marți dimineață), după ce petrecuserăm deja două zile și o noapte pe tren. TAZARA nu trece prin Morogoro, dar trece printr-un alt oraș mic, la sud de Morogoro numit Kisaki. E vreo 5/6 ore cu autobuzul din Morogoro până-n Kisaki, pe un drum de țară prăfuit și zguduitor cu peisaje super faine (cel puțin părțile în care n-am adormit). E cu siguranță unul dintre locurile pe care aș vrea să le explorez mai serios în Tanzania. Munții dimprejur par excelenți pentru hiking.

Băieții – Luci, ca de obicei, uitându-se pe fereastră, sperând să vadă niște animale și Adi chinuindu-se să bea apă cu gust nasol (cică apa are gust!)

Ne-am urcat în TAZARA în Kisaki pe la 9 seara. Trenul a ajuns cu vreo oră/două întârziere, se pare că au pierdut ultimul vagon pe drum (vagonul pentru angajați), deci a trebuit să mute toți angajații în restul vagoanelor. Cică nimeni n-a fost rănit, vagonul doar a ieșit de pe șine fără prea mult tam-tam. A trebuit să ne rezervăm biletele telefonic (am găsit un număr local de pe site-ul oficial al TAZAREI și cum ne cumpăraserăm deja o cartelă de Tanzania, a fost simplu de sunat), dar n-au putut să ne asigure c-o să avem bilet cu pat la clasa a doua sau la clasa întâi (clasa a treia e doar șezut, ne-am gândit că pentru o călătorie de 48 de ore, e cam obositor să n-ai pat). Totul era rezervat. Ne-au spus că e posibil ca unii oameni să renunțe la rezervări în ziua în care pleacă trenul, și așa s-a și întâmplat. Am fost chiar upgradați la clasa întâi după Mbeya, fără să plătim în plus. Adevăru-i că oricum se cam golise trenul după Mbeya, asta a fost după vreo 24 de ore din Kisaki. S-ar putea ca vagonul pierdut să fii avut și el legătură cu faptul că ne-au mutat la clasa întâi. Se pare că nu-s variante pentru a rezerva TAZARA doar pentru o parte de călătorie, sau, cel puțin, pentru noi n-a contact că ne-am urcat în Kisaki și nu în Dar Es Salaam, prețul a fost tot de 70,600 șilingi tanzanieni.

O localnică negociind prețul coșului cu un călător

Ambele trenuri trec printr-o grămadă de sate mici care par să depindă din punct de vedere economic de tren – mulți localnici așteaptă în stație să ajungă trenul, ca să-și poată vinde produsele locale. Fiecare loc oferă lucruri diferite (unele regiuni au orez, altele au roșii, altele au mango, altele au banane, altele au coșuri împletite, altele au linguri de lemn, altele au ulei de palmier…) și de fiecare dată vând produsele mult mai ieftin decât poți să le găsești în oraș. Mulți călători (în special tanzanienii) cumpără cantități mari. Toate tranzacțiile se desfășoară pe fereastră, călătorii nu trebuie nici măcar să se dea jos din tren ca să cumpere ce vor/ce au nevoie.

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)