Viața ca de obicei. Gânduri și prieteni. Cabane în pădure.

Ai avut vreodată zile în care simți că mai degrabă ai vrea să trăiești singură într-o cabană mică, în mijlocul pădurii, fără telefon și fără acces la restul lumii? Și nu pentru că te consideri mult prea cool ca să faci parte din societate, ci pentru că, pur și simplu ai sentimentul că simpla ta existență îi incomodează pe alții, îi enervează și îi irită și nu știi de ce. Nu le înțelegi reacțiile, nu știi de ce orice ai spune sfârșește prin a-i enerva.

Îți aduci aminte de ”Planurile de viitor” al lui Kate Barnes, o poezie cu care te-ai identificat cu câteva luni în urmă când ai citit-o prima dată. Acum o simți, deși puțin dintr-o altă perspectivă.

Vrei să rezolvi problema, dar nu știi cum. Vrei s-o înțelegi, dar te prinzi doar de câteva bucățele, vrei să spui ceva ce-ar îmbunătăți situația, dar orice ai spune sfârșește prin a înrăutăți totul. No…ce drac să faci?

Ca de fiecare dată când te confrunți cu o problemă, încerci să te uiți la sursă…bine..sursa. Poate că n-ai arătat destulă recunoștință pentru ajutorul lor? Poate nu te-ai scuzat destul pentru faptul că ai ajuns în situația în care ai fost nevoită să ceri ajutor? Dar ai sentimentul că ai spus ”Mulțumesc” și ”Îmi pare rău” de atât de multe ori în utlimele săptămâni…Și te simți atâââââtttt de vinovată. Vinovăție…nasol sentiment. Și cuvintele lor dor ca naiba, tot ce vrei să faci e să te încui într-o baie și să plângi.

Așa că sfârșești gândindu-te…poate că sursa e de fapt simpla ta existență. Dacă ai trăi singură într-o cabană în mijlocul pădurii și toată lumea ar crede că ai murit, atunci nimeni nu s-ar enerva din cauza ta.

Dar dup-aia primești un mesaj drăguț de la un tip care te face să zâmbești, o poză tocmai din Grenada cu blog-ul tău pe fundal (Kathy îl citește în pauza dintre cursuri), un telefon să mergi la cină cu niște prieteni în partea opusă a orașului și dispoziția ți se îmbunătățește o țâră. Ajută și niște rom cu cola. Măcar deocamdată nu-i enervezi chiar pe toți cei din jurul tău, deci mai e încă o speranță. Poate ai putea totuși până la urmă să inviți vreo câțiva oameni la tine în cabană.

Viața ca de obicei. Bune și rele.

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)