Spitzkoppe, deșertul Namib – aventură de-o zi

Ți-o prezint pe Monika, o domnișoară deșteaptă și minunată care are vise mari și multe de spus despre lume.

Am mers împreună cu autostopul într-o aventură de-o zi la Spitzkoppe în ianuarie. A fost o zi faină, cu autostop, cu capre pe drum, cu mers pe jos (nu chiar 28 de km cum zice Monika, totuși). Am dat peste oameni faini și ne-am bucurat de peisajele minunate.

Ne-am cățărat cât de sus am putut. Am încercat chiar să intrăm în parcul național fără să plătim, dar am dat greș – prea era abruptă panta.

Spitzkoppe e unul dintre puținele vârfuri de granit din Namibia. E în deșertul Namib, între coasta oceanului (Walvis Bay/Swakopmund) și Usakos. E destul de ușor de ajuns acolo și înapoi cu autostopul din Walvis Bay sau Swakop. Numa că în Namibia de multe ori trebe să plătești pentru autostop.

Dacă vrei să descoperi parcul, ar trebui să stai pe acolo măcar vreo două zile. Taxa de intrare e 50 de dolari namibieni (vreo $5) și ar mai trebui să plătești și taxă de campare. Dacă n-ai mașină, e un pic mai complicat, dar clar nu imposibil.

Motto-ul Monikăi în viață e ”Sari pentru că universul te va prinde”. De fapt, exact ăsta-i blogul ei:

JumpTheUniverseWillCatchYou.com

Am petrecut Anul Nou împreună și ne-am împrietenit imediat. Ea e prima mea prietenă de bloggăreală.

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)