”Nu te mărita, fată. Numa bătăi de cap îs, nu vezi? Ș-apăi doară, dacă-ți trebe, un gagiu poți să-ți găsești oricând.”

M-am întors pe tărâmuri natale după fix un an de boschetărit prin Africa. O fost un an cât zece. Încă nu m-am dezmeticit cu totul.

Încă nu-mi e clar ce-a însemnat anul ăsta pentru mine. Încă nu-s sigură ce învățături să trag.

Nu știu ce-am înțeles și dacă am înțeles ceva. Trebe să mai cuget un pic.

Ce-mi e clar e că:

  • dorul de ducă încă n-a dispărut
  • îmi priește să boschetăresc
  • n-am nevoie de mare lucru (un rucsac cu câteva boarfe e mai mult decât suficient; cortul micuț și sacul de dormit au fost tare de folos)
  • o să mai ajung prin Africa (până la urmă, e ditamai continentul)
  • sunt ciudată și dusă cu pluta, dar e ok

M-am hotărât să mă repatriez o vreme de pe-o săptămână pe alta. Am apărut în fața casei cu rucsacul în spate de ziua lu mama. Toți știau că-s în Kenya.

În general, oamenii cu care m-am întâlnit până acum sunt curioși. Mă întreabă multe. ”Toți îs negrii pe acolo?”, ”Da’ de mâncat, ce mănâncă ei?”, ”Au și ei carne pe acolo?”, ”Sărăcie mare, așa-i?”, ”Nu-s tot felul de ciudați pe acolo?”, ”E periculos! Tu ești o curajoasă!”, ”Da’ ei îs toți musulmani?”, ”Io ce știu sigur e că acolo-s toți leneși. Așteaptă numa să le pice mâncarea din cer. Fix ca refugiații.”

Parcă răspunsurile mele nu satisfac prea bine. Faptul că Nairobi arată mai bine decât București nu dă bine. Că am cunoscut o grămadă de oameni muncitori, n-are cum. Că-i și pe acolo mâncare destulă, pare ciudat. Că mi-am făcut mulți prieteni buni, localnici (aka negri), oameni sinceri, săritori, de nădejde, e imposibil.

Nu insist. Zâmbesc și prefer să schimb subiectul. Povești ar fi ele multe de spus, dar încă nu știu cum exact aș putea să le spun.

În plus, eu sunt deja dusă rău cu pluta.

De ce i-am spus chelnerului să-mi aducă paharul cu suc fără pai de plastic în el? De unde obsesia de a folosi pungi de material în loc de pungi de plastic? De ce n-am luat punga de plastic să bag covrigii-n ea? De ce mănânc pireu de 3 zile, nu mai bine îl arunc? De ce port aceeași pereche de pantaloni de-o săptămână? Nu-mi trebe și mie o pereche nouă de încălțări, că ăia pe care-i port îs de aruncat. De ce n-am mai cumpărat roșiile pentru că erau împachetate în pungă de plastic, cu tăviță de plastic sub ele? De ce mă duc până acasă pe jos și nu chem un taxi?

Aș avea multe povești de spus, despre farmecul unei vieți simple, despre milioanele de oameni care trăiesc cu salarii mai mici de $50 pe lună, despre dușuri reci, despre inegalitate, despre folosul lucrurilor vechi, despre marketing, despre diferența dintre a avea nevoie de ceva și a vrea ceva, despre nepăsarea oamenilor față de mediu, despre ONG-uri care doar au impresia că ajută, despre cum plătesc unii să fie voluntari, despre risipa de fonduri, timp și resurse din lume, despre privilegiile pe care le ai în lume atunci când ești alb, despre rasism, despre consumerism.

Astăzi, în China se sărbătorește 光棍节 (Guānggùn Jié) – festivalul ”bețelor singure”, adică festivalul burlacilor.

Ce se întâmplă de fapt în China de acest festival?

Nu mare lucru…toată lumea e ocupată să cumpere cât mai mult, că-s toate ”la ofertă”.

Și uite așa 11.11 s-a transformat în ziua cu cele mai mari vânzări din lume.

Care-o fi legătura dintre a fi burlac și-a cumpăra fără oprire?

E cam încâlcită mintea mea, chiar un pic mai încâlcită decât de obicei.

Adevărul e că nici n-aș știi de unde aș putea să încep cu toate poveștile pe care le-aș avea de spus.

Mă rog…până una-alta, accept sfaturi bune. Până acum, preferatul meu e în contradicție cu toate celălalte voci care-mi spun că e cazul să mă potolesc.

Sfatul vine de la Tanti Iuliana. O femeie la vreo 60 și ceva de ani care și-a crescut copilul singură. Și-a petrecut jumate din viață făcând curat după alții.

Acum e ocupată, printre altele, să-și crească nepoții, să le gătească, să strângă după ei. Își îndeplinește, cu stoicism și responsabilitate, obligațiile de bunică, înjurând printre dinți.

Are dreptate Tanti Iuliana. Un gagiu pot să-mi găsesc oricând. Wink, wink.

Dar nu azi. Azi vreau să-mi pot ura mie însămi un ”单身节快乐” (festival al burlacilor fericit). Eu sărbătoresc festivalul burlacilor prin a nu cheltui nici un ban.

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)