Iubire nomadă virtuală – varianta feminină

Pe la treizeci de ani, oamenii întregi la minte sunt preocupați să-și cumpere apartamente, mobilă, căruț pentru copchil, mașină, lună de miere exotică și altele asemenea – majoritatea pe credit pe vreo 30 de ani, să fie de aceeași dimensiune cu vârsta.

Dar lumea-i plină de țicniți. Boschetari care trăiesc ani de zile dintr-un rucsac, care se mută mereu din oraș în oraș, din țară-n țară, din continent în continent, care în loc să acumuleze ca oamenii întregi la minte, preferă să se scape de lucruri ca să-și facă rucsacul mai ușor. Definiția succesului e asta:

N-ai ce le face…nu poți să-i salvezi. Așa i-o lăsat mama natură. Le lipsește cel puțin o doagă. Încercă și tu să-i înțelegi.

Doi dintre țicniții ăștia sunt Irina și Timo.

O auzit Irina de Timo de la un alt ardelean țicnit – cică băiatu’ vrea să facă înconjoru’ lumii cu autostopu’, o fost și pe la televizor și e mare vedetă pe feisbuc. Da’ păi Irina de un’ să știe? Doi ani în China n-o avut nici feisbuc, nici televizor. Nici măcar iutub nu mere acol. Abia și-o mai verificat și ea e-mail-ul din când în când. De vreo două ori, o țâră o lipsit s-o dea ai ei la dispăruți.

Amu’, însă, de prin noiembrie 2016, Irina boschetărește prin Africa. Acu-i prin Botswana. Și cum internetu’ așe mere de bine când nu stă, s-o gândit că vrea și ea să se facă bloggăriță când se face mare. De scris, oricum termină cel puțin câte-un caiet pe an cu gânduri, idei, întâmplări și ce i-o mai trece prin cap. Măcar o parte din caietele alea, ar putea să-i lase și pe alții să citească.

Așa că, după Crăciun, s-o gândit să ceară sfaturi despre bloggăreală de la alții mai știuți. O scris ea, de fapt, la mai multă lume. Dar numa Timo o băgat-o-n seamă. Îi drept, după vreo două luni. Dar Irina știe că nu-i ușor să fii boschetar, așa că s-o bucurat tare mult când prin februarie o primit de la Timo un ditamai mail-ul cu idei.

De atunci Irina și Timo tot își scriu mail-uri lungi, se sfătuiesc, își dau idei, se ajută cu tot felul. Irina l-o ajutat pe Timo să-și instaleze mailchimp și google analytics, Timo o convins-o să se întoarcă la facebook. I-o scris:  ”Hai imaginează-ți crearea noului facebook ca pe o schizofrenie. Oricum, și dacă o faci și dacă nu o faci, tot o să fii nemulțumită.” Și după ce Irina și-o călcat în picioare principiile și s-o întors la facebook, Timo i-o editat poza de profil. Și asta-i fain.

După unul dintre mail-urile Irinei în care ea a scris ”la dracu’ cu dragostea”, Timo i-o răspuns că acum nu-și mai dorește noroc în dragoste, ci noroc să scape de ea. De atunci, Irina evită subiectul, nu vrea să fie responsabilă pentru inimi zdrobite.

De vreo săptămână, două Timo trece printr-o fază. Zice că nu mai vede lucrurile ca înainte, că ce simte nu are un sens, nu are un frumos și de ce să scrie pe blog? Irina o cugetat câteva zile și în final i-a răspuns cu un mail chiar mai lung decât de obicei – aproape un roman, clar de dimensiunea unei nuvele. Ea crede că schimbările de perspectivă sunt normale, mai ales după toate experiențele prin care Timo a trecut în ultimii ani.

În plus, Irina e convinsă că trăirile lui Timo actuale au un frumos tocmai prin unicitatea lor – nu-i ușor să te întorci într-un loc care se presupune că-i ”acasă” după ani de zile de boschetărit. Și dacă mai ești și țicnit, lucrurile-s și mai complicate. Și asta face povestea frumoasă tocmai prin onestitate și realism.  Irina ar citi cu siguranță toate postările lui Timo despre schimbarea lui de perspectivă.

Oricum ar fi, un lucru-i clar pentru Irina: și dacă singurul lucru bun care iese din bloggăreala ei e noua prietenie virtuală pentru copii țicniți, efortul tot s-o meritat.

Cum zice Timo în articolul lui despre iubirea nomadă virtuală, nu spargeți bula de săpun a boschetarilor pentru că ei boschetăresc fericiți.

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)