Du-te și descurcă-te

August 2015…perioada în care începe sezonul ploios în sud vestul Chinei. Eram într-un sat ce se numește ”Râul celor 100 de păsări” (dar nu bag mâna-n foc că-s fix 100 de păsări!) corectând lucrări de engleză, scriind punctajele într-un excel drăguț și întrebându-mă ce-mi va aduce noul an când am primit un e-mail: aș putea merge să învăț chineză în Kunming, provincia Yunnan. Școala respectivă ar putea să-mi ofere un job part-time și aș începe în septembrie. Iuhuuuu! Am rezolvat dilema! E chiar distractiv să înveți chineză pentru tocilari ca mine!

Entuziasm mare, doar o singură problemă: cum aș fi putut pleca fără Markus? După atât de multe momente faine petrecute împreună în ultimele luni, după ce ne-am obișnuit să mergem întotdeauna împreună la cumpărături, după ce am explorat satele din jur împreună și ne-am pierdut pe toate potecile din zonă…ne-am pomenit chiar și în întuneric total împreună fără lanterne…să fiu cu Markus era mereu fericire pură, libertate, bucurie.

Ce dacă Markus era o bicicletă chinezească ieftină care n-avea nici măcar un suport pentr-o sticlă de apă? Relația noastră a mers mereu mult mai departe decât aparențe superficiale, din partea mea ar fi putut să fie roz cu bulinuțe și să aibă o pedală ruptă! Îmi doream extrem de mult ca Markus să vină cu mine în Kunming și cea mai bună variantă pe care am văzut-o a fost să mă mut pe bicicletă. Până la urmă, erau doar 700 de kilometrii, într-o săptămână am fi ajuns, exact la timp pentru cursul meu de chineză. Excelent plan!

Drumul către casă dup-o zi de lucru

Seara înainte de plecare, doi prieteni buni au trecut pe la noi:

Ion: ”Știi să repari o pană?”

Eu: ”Nu, dar am lipici.”

Cristi: ”Ai chei cu tine?”

Eu: ”Ce chei? Ce-s alea?”

Ion: ”De ce n-ai suport pentru sticle de apă pe bicicletă și n-ai nici măcar un ”portbagaj”?”

Eu: ”N-am nevoie, am rucsac.”

Cristi: ”Ai pernă pentru scaun?”

Eu: ”La ce-i bună aia?”

Ion: ”Ai încălțări bune pentru ciclism?”

Eu: ”Am sandale.”

Cristi: ”Care-i cea mai lungă distanță pe care-ai făcut-o cu bicicleta până acum?”

Eu: ”Vreo 30/40 de kilometrii.”

Plimbarea romantică cu Markus, pe principiul: ”greu la deal cu boul mic”

Eram, cu siguranță, pregătită! Aveam încredere că Markus va fi, ca întotdeauna, loial. Chiar și când s-a rupt o pedală în prima zi, tot am știut că Markus îmi va fi alături. Chiar și când aveam impresia că în loc de coloană vertebrară aveam un acordeon ce cânta fără încetare sub greutatea rucsacului, tot știam că vom ajunge. Chiar și când a început să plouă torențial și eu n-aveam pelerină de ploaie, tot ne-am continuat călătoria. Adevăru-i că nu ne-am mai mișcat foarte repede odată ce s-a stricat schimbătorul de viteze.

Când ești analfabet și arăți flămând, se întâmplă ca alți oameni cu suflet bun să te invite la petrecerea lor.

Dar am ajuns, într-un final, în Kunming, fără echipament adecvat, fără pregătiri nesfârșite și ne-am continuat relația idilică în noul oraș. Cel puțin pentru încă vreo 4 luni, până când m-am trezit într-o dimineață și Markus nu mai era acolo…probabil a vrut să înceapă o nouă aventură, viața statică și angajamentul nu se potriveau spiritului lui liber. Deși despărțirea a durut o vreme, m-am bucurat pentru el și i-am transmis prin telepatie o îmbrățișare, gânduri bune și i-am urat aventuri pline de inspirație.

【Dacă vrei să-mi citești jurnalul din timpul celor 9 zile lungi de pedalat, îl poți găsi aici, împreună cu alte povești de călătorie scrise mult mai bine de alți oameni. Din păcate, toate textele (inclusiv al meu) sunt disponibile doar în engleză deocamdată. E un proiect micuț ce se mișcă încet, dar care, ideal, vrea să sfârșească cu o mică editură. În orice caz, sunt onorată să fac parte din acest proiect, indiferent unde sfârșește.】