Cum să bagi 366 biciclete pentru adulți, 55 biciclete pentru copii, niște piese de schimb, cauciucuri extra și niște cutii într-un conteiner? Logistică. Procese de distribuție. Management operațional.

Sâmbătă dimineață. 7:30. De ce eram trează? Ar fi trebuit să dorm. Aveam febră musculară, mă pârlisem pe umeri, aveam din nou față de pătlăgică și mă simțeam dezhidratată. Vineri seară mă gândeam c-o să dorm până la prânz. Totuși, uite-mă, trează la 7:30, plină de energie, pregătită să încep o nouă zi. No păi de ce n-aș începe ziua devreme atunci?

O curte plină de biciclete ce așteaptă să fie împachetate.

Ce s-a întâmplat vineri?

  • am învățat o grămadă despre procese de distribuție.
  • mi-am îmbunătățit viteza la dat jos roțile din față la biciclete.
  • am învățat niște fizică încercând să îndesăm prea multe biciclete într-un conteiner.
  • am tras de brațe și antebrațe ca la sală.

Înainte să ajung în Namibia, nu știam foarte multe despre cum funcționează porturile, despre cât de mare e un conteiner și cum îl poți muta, despre ce fel de camion e nevoie ca să poți transporta un conteiner și alte lucruri asemănătoare. Nici n-am realizat toată logistica din spatele distribuției de biciclete prin țară.

Când conteinerul de care ai nevoie nu-i la locul bun, pune mâna pe-o scară.

E nevoie de ceva timp și efort să descarci vreo 350 de biciclete dintr-un conteiner și să le împachetezi din nou în alt conteiner împreună cu alte biciclete. Bicicletele trebuie să fie distribuite la 11 magazine diferite din țară pe o rută prestabilită. În Walvis Bay, trebuie să fie împărțite clar între magazine, având siguranța că fiecare magazin primește un număr considerabil și că sunt aranjate în ordinea corectă, în funcție de ruta camionului.

Dormind în birou – pază pentru biciclete.

Trei oameni, Paulina și cu mine am lucrat mai mult de 24 de ore, împărțite în două zile. Văleu, cât pot lucra oamenii ăștia! Pauzele însemnau doar mestecatul rapid al unei felii de pâine goală cu un pahar de apă sau suc, ca să alunece un pic. Vineri am început la 8 de dimineață și am terminat pe la vreo 11.30 seara.

Cea mai bună cină – varză uscată din nord cu mămăligă albă gătită cu cărbune lângă cort. Perfect!

Ce-am greșit și ce-am făcut să salvăm situația?

Ne-am lăsat duși de val și am încercat să băgăm prea multe biciclete. Ca să salvăm niște spațiu, ne-am apucat să dăm jos roțile din față și să le legăm de cadru. La sfârșitul celei de-a doua zi, am inventat o mini linie de producție: unul tăia sfoara la dimensiunea necesară, doi dădeau roțile jos, unul aranja roata pe partea bună și la unghiul potrivit, unul lega roțile de cadru. Când terminam un setul, toți căram bicicletele la conteiner să le împachetăm.

Improvizând metode de-a împacheta cât mai frumos posibil, pe când încă speram că bicicletele vor încăpea fără să dăm jos roțile din față.

Nu-mi aduc aminte când a fost ultima oară când am depus atât de multă muncă fizică într-o zi, dacă am depus vreodată. Dar când în sfârșit am terminat, toată lumea era fericită, toți râdeam, având un sentiment puternic de ușurare și conexiune unii cu alții. Vineri după-masă eram convinsă că-i misiune imposibilă să terminăm, dar oamenii ăștia mi-au demonstrat contrariul.

Pot să mă fac soldat acu’, zice Paulina!

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)