Cică leii nu gândesc…

Nu știu ce să zic, dar mie mi s-a părut că amândoi leii cugetau intens.

Unul parcă amâna trezirea, parcă dădea „snooze” ceasului biologic pe la vreo 6.30/7 de dimineață. Nu-i era gata cafeaua. Era prea cald culcușul.

Mi-am făcut cu greu curaj să deschid fereastra mașinii să-i fac o poză. Vorbeam în șoaptă, să nu-l trezesc, să nu m-audă, nu cumva să-i întrerup gândurile. Eram îngrijorată că-l va deranja sunetul aparatului foto.

Nu știu dacă de la aparat sau de la motorul mașinii, dar a deschis ochii și jur că m-a fixat. Instinctul meu de apărare se lansase: ”Văleu, de sare acu’, îmi ajunge direct la beregată!”, m-am gândit. Am pus instinctiv mâna pe butonul care ridică geamul, să fiu pregătită pentru orice eventualitate.

Pe celălalt leu l-am întâlnit în drum înapoi spre casă după o zi plină. Cred că era foarte romantic. Era tare liniștit și admira apusul. Un cer roșiatic, cum n-am mai văzut demult. O parte din mine voia să se dea jos din mașină, să-l ia în brațe și să se ghemuiască lângă el, cealaltă parte era din nou cu mâna pe butonul care ridică geamul, atentă la fiecare mișcare pe care leul o făcea.

Ne-a ignorat inițial. Ca și când nici n-ar fi observat sunetul motorului, ca și când ar fi fost în transă sau în meditație adâncă. Cred că tot ce voia era un pic de intimitate…s-a întors un pic agale să vadă cine-i sunt musafirii, dar doar un moment, apoi a continuat să admire miracolul zilnic al cerului.

Au mai apărut două mașini în spatele nostru pline de turiști. Mașini deschise, fără ferestre, tipice pentru safari. Ne-am mutat în fața leului. Au început blitz-urile din toate direcțiile, au apărut lanterne care-l luminau. Am înghețat. M-am gândit: ”Să vezi numa că sare la ei. Să vezi atunci măcel în mașinile fără ferestre.” Dar în continuare tot ce voia el era puțină intimitate să poată admira în liniște apusul.

 

Eu puteam să-l admir doar pe el și să mă întreb oare ce-i trece prin cap. Parc-aș fi fost vrăjită. Oare la ce se gândea el, cu mașinile în jur, cu blitz-uri și lanterne într-o seară liniștită cu apus fermecător. Cică leii nu gândesc…dar eu sunt convinsă că ce-i trecea prin minte era ceva de genul: ”Mama lor de turiști…nu poate leu’ nici măcar să se bucure de apus în liniște…”.

Ce-i clar e clar: eu aș fi făcut pe mine de frică de eram într-una din mașinile fără ferestre.

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)