Bătăliile unui blogger în devenire (sezonul 1, episodul 3): A feisbucăni sau a nu feisbucăni, aceasta este întrebarea!

Mi-am șters contul de feisbuc acum vreo câțiva ani având câteva motive bune pentru a face asta. Cel puțin asta am crezut atunci și încă cred și acum.

Astea-s câteva dintre motive:

  1. Pierdeam mult prea mult timp cu lucruri fără rost.
  2. Eram bombardată cu reclame toată ziua bună ziua.
  3. Viața mea virtuală începuse să-mi eclipseze viața reală.
  4. Începuse să se transforme într-un fel de dependență.
  5. Am realizat că numărul agregat al ”like-urilor” reciproce e un indicator foarte prost pentru cât de mult sunt în contact cu prietenii mei.
  6. Voiam să mă simt specială: voiam ca prietenii mei să-mi povestească despre viața lor pentru că vor să facă asta și contez pentru ei, nu pentru că se întâmplă să fiu unul dintre sutele de oameni în lista lor de facebook.
  7. Nu voiam să contribui la spam-ul primit de sutele de oameni din lista mea de facebook cu noutăți din viața mea – poate că de fapt îi durea-n cot.
  8. Paginile și grupurile pe care voiam să le citesc erau mereu îngropate în tot felul de alte nimicuri.
  9. Uram să petrec o oră/două în fiecare an mulțumind tuturor celor care au primit o notificare de la facebook despre ziua mea de naștere (care se presupune că era ascunsă de la bun început) și care au decis să petreacă 3 secunde ca să-mi ureze un ”La mulți ani!” sec la care mă simțeam obligată să răspund.
  10. Sunt înceată, ca la noi în Ardeal, șablon după stereotip. Îmi place să cuget înainte să răspund oamenilor, deci prefer e-mailurile lungi în locul mesajelor rapide și scurte.
  11. Mi se părea (și încă mi se pare) că viața fără feisbuc permite o interacțiune cu cei din jur bazată pe calitate, nu pe cantitate.
Spunând un prietenos ”La revedere!” lui feisbuc 🙂

Dar acu’, după ce-am deschis blogul ăsta, mulți dintre prietenii mei zic că am idei preconcepute și că-s încăpățânată a propos de viziunea mea legată de facebook. Zic că, din nou, ca de cele mai multe ori în viața mea, aleg calea complicată în loc să-mi ușurez situația (da, face parte din personalitatea mea, chiar dacă îmi sare țandăra când alții îmi spun asta) – facebook ajută clar la a împrăștia vestea despre articolele ce le scriu. Unii prieteni chestionează ”valorile” și ”principiile” mele care mă fac să stau departe de facebook. Au câte un contra-argument pentru orice aș zice.

Chiar și noul meu prieten, google analytics, se bagă în discuție neinvitat din când în când: de fiecare dată când un prieten se decide să pună un articol pe profilul lor de facebook, cititorii mei cresc exponențial, câteodată chiar de 10 ori. Nici măcar nu pot să neg că totul vine de la facebook pentru că există un câmp ce-mi arată exact câți oameni au ajuns la mine pe blog prin facebook.

Deci…a feisbucăni sau a nu feisbucăni…? Tot cuget,  și parcă cedez câte-un pic cu fiecare zi ce trece.

Am reușit să plec o dată, oare voi reuși și-a doua oară…?

Dar adevăru-i că nu-mi e dor de facebook deloc și îmi place de numa viața mea fără facebook. Așa că de ce aș schimba status quo dacă mă face fericită? Ah…decizii, decizii…

Vreun gând și/sau sfat?

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)