Bătăliile unui blogger în devenire (sezonul 1, episodul 2): Toate îndoielile

Sunt foarte multe povești de succes legate de bloguri online. Le citești și te gândești: ”Dacă alți oameni pot să aibă o viață bună în principal dintr-un blog, tu de ce n-ai putea să faci la fel?”. Dar dup-aia te uiți la cifre mai de-aproape și realizezi că vreo 80% dintre bloggări nu reușesc niciodată să obțină mai mult de $100 (cel puțin asta spun oamenii ăștia – vezi numărul 25).

Citind despre asta, îți mai scade entuziasmul. Începi să te gândești la nenumăratele motive pentru care e posibil să nu poți transforma un blog într-un job (nu ești om de marketing, nu te ai cu site-urile de socializare media, nu știi mare lucru despre cum funcționează lumea bloggărilor, nu știi CSS, tot ce știi despre SEO e că vine de la search engine optimisation, ești varză la design de pagini web, nu ești jurnalistă, stai prost și cu engleza și cu româna, ești într-o țară în care internetul merge de multe ori ca melcul etc etc).

Unii dintre prietenii tăi sunt îngrijorați pentru tine. Cred că transformarea unui blog într-o slujbă e o idee deplasată și nebună, te sfătuiesc să fii realistă și să te pregătești pentru eșec, poate ar trebui chiar să începi să aplici la un job pe bune în Europa.

Dar unii dintre prietenii tăi sunt entuziasmați de ceea ce faci, citesc mereu ce scrii, îți trimit feedback, trimit postările tale mai departe prietenilor lor, unii dintre ei îți dau like-uri și la articolele în română deși nu vorbesc limba, îți lasă din când în când comentarii pe blog și sor-mea lucrează moca part-time ca editor pentru textele în română.

Poză de la Kathy, taman din Grenada

Și ghici ce s-a întâmplat de curând tot mulțumită prietenilor? Am devenit autor publicat! Kanti, un prieten vechi foarte bun, tovarăș de studiu pe vremea în care ne făceam amândoi masterele în econometrie la Universitatea din Nottingham, mi-a înseninat ziua cu mesajul lui pe twitter de duminică:

Chiar m-a luat prin surprindere! M-am super entuziasmat, i-am trimis poza soră-mii, și ea îl știe pe Kanti de când a venit în vizită. A printat părți din blogul meu ca să le dea prietenilor lui să citească! Spre deosebire de Neil Armstrong, m-am gândit:”E un pas nesemnificativ, nevăzut de mic pentru omenire, dar un salt uriaș pentru mine.” Mulțumesc mult de tot, Kanti!

Transformarea peste noapte în autor publicat

Chiar și atunci când primesc feedback pozitiv pentru ceea ce fac, îndoielile sunt totuși încă acolo, ieșind din când în când la suprafață din mintea mea. Realistic, știu că-s șanse mari să nu-mi iasă lucrurile așa cum sper. Sunt o persoană analitică, sunt conștientă de limitele proprii și îmi lipsește încrederea cam în tot ceea ce fac (deși câteodată îmi iasă prefăcătoria). Singurul lucru e că…sunt al naibii de încăpățânată și tind să-mi doresc să fac tocmai lucrurile pe care alții îmi spun că sunt idei proaste sau că sunt imposibile de făcut. Nu pentru că am încrederea/aroganța că pot să le fac. Din contră, n-o am. E pur și simplu pentru că vreau să știu sigur. Chiar dacă hoinăresc fără plan la momentul de față, adevăru-i că nu-mi prea place incertitudinea și în adâncul sufletului sunt obsedată cu deținerea controlului. Așa că vreau doar să știu sigur ce pot și ce nu pot face.

Dar da, indiferent de jobul pe care cineva îl are, e mereu o ideea bună să fii pregătit psihic pentru eșec. Până la urmă, orice afacere poate să dea faliment. Și dacă totul se duce de râpă, măcar știi sigur că ce-ai încercat să faci nu-i pentru tine, poți să treci peste, să mergi mai departe și să-ți continui căutarea, încercând altceva, începând de la zero. Cam ca și cu relațiile, presupun (dacă tot e ziua lui Valentin azi, măcar să menționez și eu ceva). Deși ăsta-i încă un domeniu despre care nu știu foarte multe.

Așa că…până una-alta, mergem înainte.

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)