Bine-ai venit! :-)

【Can’t understand Romanian yet? No worries! Read the blog in English!

Lumea asta-i minunată și chiar merită explorată. Viața asta-i splendidă și chiar merită să ne bucurăm de ea. Așa că…pleacă și trăiește! (în engleză, leave&live sună mai bine 😛 ).

Cine sunt?

Asta a fost întotdeauna o întrebare dificilă pentru mine. Până la urmă, ce mă definește pe mine ca persoană? Să fie oare experiențele trecute? Sau poate setul de valori și opinii? Obiceiurile și tradițiile? Sau locul în care m-am născut? Poate încăpățânarea? Sau poate înfățișarea de ”gute Laune Flummi” (mingea de cauciuc veselă) pe care îmi place s-o port ca să-i distrez pe cei din jur?

Gute Laune Flummi pe stăzile goale namibiene

Nu-i ușor să mă decid, deși m-am tot gândit la lucrurile astea mai ales de când am început să scriu pe blog. Oamenii mă percep într-o grămadă de moduri diferite. Cum încă n-am ajuns la o concluzie referitoare la cine sunt, m-am gândit că pot măcar să scriu despre cine nu sunt în articolul ăsta despre bătăliile unui blogger în devenire.

Care-i povestea mea?

Am studiat econometrie (modele matematice aplicate în economie) în principal pentru că singurele materii la care m-am descurcat bine în liceu au fost matematica și informatica. După ce mi-am terminat masterul în Anglia, am avut noroc și am găsit un job bun – management de risc în Berlin.

Dar după ceva vreme, m-a dezamăgit și m-am plictisit, nu mai puteam să văd semnificația tabelelor și prezentărilor power-point. Așa că mi-am dat demisia fără să am un plan anume. Am sfârșit prin a merge ca voluntar pentru un an într-un sat uitat de lume din China, apoi m-am înscris la un curs de limbă pentru încă un an în timp ce lucram part-time ca să-mi acopăr cheltuielile.

M-am întors în Europa după doi ani (din China până-n România fără nici un zbor). Voiam să-mi cunosc nepoata și aveam nevoie de-un pașaport nou. Acum boschetăresc prin sudul Africii și m-am hotărât că vreau să mă fac boschetar digital când mă fac mare.

Dacă ai chef să citești mai multe, poți să găsești versiunea lungă a poveștii mele aici. Explică mai bine mutatul din Germania în China în Africa și oferă mai mult context despre cum mi s-au schimbat perspectivele și prioritățile pe parcurs. Totul este, bineînțeles, foarte subiectiv și n-am spus niciodată c-aș fi o persoană logică atunci când iau decizii. Ar trebui, poate, să am mai multe sesiuni de introspecție, dar pare prea încâlcită mintea mea câteodată.

Care-i treaba cu blogul ăsta?

Sunt cinci motive principale pentru care m-am hotărât să scriu un blog:

  1. să păstrez legătura cu prietenii și familia – mi-am șters profilul de facebook acum câțiva ani, deci ăsta-i singurul loc în care oamenii pot să vadă ce mai fac (deși mi-am deschis de curând profile de twitter, instagram și pinterest într-o încercare de-a deveni bloggăriță adevărată)
  2. să împărtășesc lucruri pe care le învăț pe drum și impresiile mele subiective despre locurile prin care trec
  3. să scriu pur și simplu pentru că mă relaxează
  4. să învăț și să le spun și altora cum se pot face bani dintr-un blog
  5. să țin o evidență a vieții mele pentru mine, e interesant să mă uit în trecut și să realizez cât de mult m-am schimbat în timp
Jurnalul meu offline.

Care-s principalele subiecte pe care le acopăr?

Blog-ul meu e încă puțin confuz. Nu are un subiect foarte bine definit, tind să scriu tot felul de lucruri care-mi trec prin minte. Până acum, am scris în principal despre:

Înțelegi acum de ce ziceam mai devreme că-i un blog confuz? Poate mă întind în prea multe direcții, dar mi-e greu să aleg. Sper că pe parcurs subiectul principal se va alege singur pe măsură ce scriu mai mult. Încă-s nouă în breaslă.

Nimic nu poate opri un blogger în devenire. Nu contează că biblioteca-i închisă, WiFi-ul încă mere. Yuhuuu!

Cum e blogul ăsta util pentru tine?

Asta ține de tine. Poate că, de fapt, blogul ăsta e complet inutil pentru tine, poate face parte din obiceiul ăla enervant de-a procrastina, obiceiul ăla ce știi că se întâmplă, dar pe care nu chiar poți să-l oprești. Apare în principal prin sesiuni sau perioade aglomerate. Deci e posibil să-ți pierzi vremea fiind pe aici. Dacă așa stau lucrurile, îmi cer scuze și te sfătuiesc să închizi degrabă pagina asta.

Totuși, asta e ce cred că pot să-ți ofer prin blogul de față. Tu trebuie să decizi dacă ce pot eu să-ți ofer se potrivește cu vreuna dintre nevoile tale. Deci pot să-ți ofer:

  • sfaturi practice despre cum poți să vizitezi (sau să trăiești) în locurile prin care trec
  • resurse bune pentru a găsi job-uri, voluntariate și organizații în alte țări
  • o perspectivă onestă și personală despre încercarea de a obține un venit ca boschetar full-time
  • poze de prin locurile prin care trec
  • lucruri pe care le învăț pe drum
  • răspunsuri la orice întrebări specifice pe care le-ai putea avea

În orice caz, îți mulțumesc că te-ai oprit pe aici! Ar fi super să-ți aud părerea despre micul meu blog.Orice feedback, critică, idee, sfat e bine venit mai ales pentru că nu prea știu ce fac, încerc și eu să văd ce iasă.

Sper că te vei întoarce. 🙂

Până una-alta, îți urez o zi minunată, plină de inspirație și râsete!

O vacă zâmbitoare ce-și duce veacul pe singura insulă a lacului Baikal, Rusia (insula Olkhon)





4 gânduri despre “Bine-ai venit! :-)”

  1. Bravo si Succes in aceasta Extraordinara Aventura a Cunoasterii!
    Esti fantastica, really! Just leave and live is very INSPIRATIONAL.

    1. Mulțumesc mult pentru încurajări, Liliana! Mă bucur mult că-ți plac postările. Te aștept în continuare cu comentarii și feedback. Îmbrățișări calde din Namibia!

Share what you're thinking - sharing is caring. :-)